Ce este criticul interior?

În literatura de specialitate, criticul interior este definit ca acea voce internă care ne judecă și ne subminează încrederea în sine, evidențiindu-ne greșelile și imperfecțiunile. Această voce interioară poate genera sentimente de rușine, vinovăție și inadecvare, influențându-ne negativ stima de sine și starea emoțională.

Criticul interior se formează adesea în copilărie, ca rezultat al interacțiunilor cu părinți sau îngrijitori critici, profesori sau alte persoane cu autoritate, precum și din experiențe de respingere sau abuz. Copiii internalizează aceste mesaje negative, care devin ulterior parte a dialogului lor interior. Astfel, criticul interior funcționează inițial ca un mecanism de protecție, încercând să ne ajute să evităm greșelile și să ne conformăm așteptărilor sociale. Cu toate acestea, în viața adultă, această voce poate deveni distructivă, limitându-ne posibilitățile de creștere și afectându-ne sănătatea mentală.

Transmiterea transgenerațională se referă la procesul prin care traumele, comportamentele și tiparele emoționale, dar si resursele interioare (reziliența, curajul, intuiția, creativitatea, răbdarea  etc) sunt transmise de la o generație la alta. Astfel, experiențele traumatice ale strămoșilor pot influența modul în care descendenții lor percep lumea și pe ei înșiși.

Legătura dintre criticul interior și transmiterea transgenerațională:

1. Internalizarea mesajelor negative: Copiii crescuți în medii în care părinții sau bunicii au suferit traume nerezolvate pot prelua, în mod inconștient, sentimente de rușine, vinovăție sau inadecvare. Aceste sentimente se pot manifesta ca o voce critică interioară persistentă, care reflectă mesajele negative transmise de generațiile anterioare.

2. Repetarea tiparelor de comportament: Traumele neprocesate pot duce la adoptarea unor mecanisme de apărare și comportamente disfuncționale, care sunt transmise copiilor. De exemplu, un părinte care a fost criticat sever în copilărie poate, la rândul său, să-și critice copiii, perpetuând astfel ciclul autocriticii.

3. Neglijarea emoțională și dezvoltarea criticului interior: În familiile afectate de traume transgeneraționale, nevoile emoționale ale copiilor pot fi neglijate, deoarece părinții sunt copleșiți de propriile lor suferințe. Această neglijare poate duce la dezvoltarea unui critic interior puternic, care perpetuează rușinea și sentimentul de inadecvare.

Manifestări ale criticului interior

Criticul interior se poate manifesta prin:

• Perfecționism: Impunerea unor standarde nerealist de înalte și autocritica severă atunci când acestea nu sunt atinse.

Imaginează-ți că ai de scris un raport important la muncă. Te așezi la birou, începi să scrii, dar după fiecare frază simți nevoia să o revizuiești. Petreci minute întregi alegând cuvintele potrivite, te întorci de mai multe ori să corectezi detalii minore și simți că nu e suficient de bine. Chiar și după ore întregi de muncă, nu ești mulțumit(ă). În loc să trimiți raportul, îți spui că trebuie să mai faci „încă o verificare”. Frica de a nu greși te paralizează, așa că amâni trimiterea până în ultimul moment, simțindu-te epuizat(ă) și stresat(ă).

• Procrastinare: Amânarea sarcinilor din teama de eșec sau de a nu îndeplini așteptările.

Ai un proiect important de finalizat, dar în loc să începi, te convingi că mai ai timp și că „trebuie să aștepți momentul potrivit”. Așa că, în loc să te apuci de lucru, începi să verifici rețelele sociale, să faci ordine prin casă sau să cauți „inspirație” pe internet. Pe măsură ce timpul trece, anxietatea crește, dar continui să amâni pentru că ideea de a începe pare copleșitoare. În cele din urmă, ajungi să lucrezi sub presiunea timpului limită, simțindu-te stresat(ă) și vinovat(ă) că ai lăsat totul pe ultima sută de metri.

• Autodepreciere: Subestimarea propriilor abilități și realizări, considerându-ne inferiori celorlalți.

Îți finalizezi un proiect la muncă și primești feedback pozitiv de la colegi și superiori. Cu toate acestea, în loc să te bucuri, în mintea ta începi să îți spui: „Nu am făcut nimic special, oricine ar fi putut face asta” sau „Dacă ar ști cât de mult m-am chinuit, probabil că nu m-ar mai aprecia”. Chiar și când obții rezultate bune, simți că nu sunt suficiente sau că nu le meriți, iar în loc să îți recunoști efortul, îți subminezi propria valoare. Aceasta este vocea criticului interior care te împiedică să te vezi așa cum ești cu adevărat.

• Gândire de tip "totul sau nimic": Perceperea situațiilor în termeni extremi, fără nuanțe, ceea ce poate duce la concluzii negative despre sine.

Ai început un nou stil de viață sănătos și te-ai ținut de planul tău alimentar timp de o săptămână. Într-o seară, cedezi și mănânci o prăjitură. Imediat, vocea criticului interior începe să îți spună: „Ai dat totul peste cap! Dacă tot ai trișat, mai bine renunți de tot, oricum nu vei reuși niciodată”. În loc să vezi acest incident ca pe o abatere minoră și să revii la obiceiurile sănătoase, simți că ai eșuat complet și renunți la tot efortul depus până atunci.

În cadrul modelului terapeutic Internal Family Systems (IFS), dezvoltat de Richard C. Schwartz în anii 1980, criticul interior este considerat o subpersonalitate sau parte a minții noastre, având rolul de a ne proteja prin critică și judecată. Deși intenția criticului interior este de a ne proteja, metoda sa—autocritica—poate avea efecte contrare, amplificând sentimentele de inadecvare și scăzând stima de sine. Acest paradox apare deoarece, în încercarea de a ne feri de judecata externă, criticul interior aplică o formă de judecată internă, creând un ciclu de autodepreciere (ma critic eu pe mine ca să evit critica celorlalți). Deși această parte poate părea dură sau distructivă, IFS susține că toate părțile au intenții pozitive (de protecție),  chiar dacă metodele lor pot fi contraproductive.

Deși criticul interior este adesea perceput ca o voce negativă, persecutoare și limitativă, el are la bază intenții pozitive, formate în special în copilărie, ca mecanisme de adaptare și protecție. Printre aceste intenții se numără:

• Protecția împotriva pericolelor și eșecurilor:

  • Criticul interior încearcă să ne ferească de situații potențial dureroase sau jenante, anticipând posibile greșeli și consecințele lor.

• Menținerea conformității sociale:

  • Prin evidențierea comportamentelor considerate inadecvate, această voce interioară ne ajută să ne aliniem normelor și așteptărilor societății, facilitând acceptarea socială.

• Motivarea pentru progres și îmbunătățire personală:

  • Criticul interior poate servi ca un impuls pentru auto-perfecționare, încurajându-ne să ne depășim limitele și să atingem obiective mai înalte.

• Prevenirea respingerii și a abandonului:

  • În special în relațiile apropiate, această voce ne avertizează asupra comportamentelor care ar putea duce la respingere, ajutându-ne să menținem legături emoționale stabile.

    
    

Este esențial să recunoaștem că, deși criticul interior are intenții pozitive, modul său de manifestare poate fi distructiv. Prin conștientizarea și înțelegerea acestor intenții, putem transforma această voce într-un aliat constructiv, dezvoltând un dialog interior bazat pe compasiune și auto-acceptare.

Surse

Interacțiunea cu criticul interior

În loc să combatem, să evităm sau să suprimăm criticul interior, modelul IFS ne încurajează să abordăm această parte cu curiozitate și compasiune. Prin dialog intern, putem descoperi temerile și preocupările care stau la baza comportamentului său critic.

Recunoașterea criticului interior este esențială pentru a dezvolta o relație mai sănătoasă cu sine. Iată câteva modalități prin care poți identifica această voce interioară critică:

1. Observă dialogul tău interior:

• Tonul și conținutul gândurilor: Fii atent la momentele în care îți adresezi critici dure sau te desconsideri. De exemplu, dacă după ce faci o greșeală, îți spui "Nu sunt în stare de nimic" sau "Mereu eșuez", acesta este criticul interior.

2. Identifică momentele declanșatoare:

• Situații specifice: Notează în ce contexte apare autocritica. Poate fi vorba de situații precum întâlniri sociale, provocări profesionale sau momente de introspecție. De exemplu, înainte de o prezentare importantă, criticul interior poate spune: "Nu ești suficient de pregătit; o să te faci de râs."

3. Analizează originea vocii critice:

• Asocieri din trecut: Reflectează dacă tonul sau mesajul criticului interior seamănă cu vocea unei persoane din trecutul tău, precum un părinte, profesor sau altă figură autoritară. De exemplu, dacă în copilărie ai fost frecvent criticat pentru performanțele școlare, s-ar putea ca acum să te critici automat în situații academice sau profesionale.

4. Observă impactul asupra emoțiilor și comportamentului:

• Reacții emoționale și acțiuni: Criticul interior poate genera sentimente de rușine, vinovăție sau anxietate, influențând comportamente precum procrastinarea sau evitarea anumitor situații. De exemplu, teama de eșec indusă de criticul interior te poate determina să amâni proiecte importante, crezând că oricum nu le vei putea finaliza cu succes.

5. Reflectează asupra standardelor și așteptărilor personale:

• Perfecționismul: Dacă observi că îți impui standarde nerealist de înalte și te auto-pedepsești când nu le atingi, acesta este un semn al influenței criticului interior. De exemplu, după ce ai primit feedback pozitiv pentru un proiect, te concentrezi doar pe micile imperfecțiuni, spunându-ți că "ar fi trebuit să fac mai bine".

Pentru a înțelege și transforma criticul interior într-un aliat, este esențial să inițiem un dialog constructiv cu această voce interioară. Iată câteva întrebări care te pot ajuta în acest proces:

1. Care este scopul tău principal?

   • Întreabă-ți criticul interior ce intenție pozitivă are și cum consideră că te protejează sau te ajută.

2. De unde provine această voce critică?

   • Reflectează asupra originilor criticului interior; poate fi o voce internalizată a unui părinte, profesor sau altă figură autoritară din trecut.

3. În ce situații te activezi?

   • Identifică momentele sau circumstanțele specifice în care criticul interior se manifestă cel mai puternic.

4. Ce temeri sau îngrijorări încerci să exprimi?

   • Explorează fricile sau preocupările pe care criticul interior le aduce în atenție.

5. Cum ai reacționa dacă aș aborda situațiile diferit?

   • Întreabă-ți criticul interior cum s-ar schimba atitudinea sa dacă ai adopta noi strategii sau comportamente.

6. Ce ai nevoie din partea mea pentru a te relaxa?

   • Află ce reasigurări sau acțiuni din partea ta ar putea diminua intensitatea criticii interioare.

7. Cum putem colabora pentru a atinge obiectivele comune?

   • Caută modalități prin care tu și criticul interior puteți lucra împreună în mod constructiv.

     
     

Prin adresarea acestor întrebări, poți începe să transformi criticul interior dintr-o voce distructivă într-o parte interioară în care ai încredere.

Pe măsură ce dezvoltăm o relație de încredere cu criticul interior și abordăm experiențele negative pe care acesta încearcă să le evite, această parte poate renunța la rolul său protector extrem. Astfel, criticul interior se poate transforma într-un aliat constructiv, oferind feedback pozitiv și sprijin, în loc de critici dure.